Psihoterapia de familie sa constituit ca răspuns la constatarea că multe persoane a căror stare sa ameliorat în urma unei psihoterapii individuale desfășurate departe de familie (cel mai adesea într-un mediu instituțional: spital, comunitate terapeutică) recădeau odată cu întoarcerea acasă. Concluzia unei astfel de observații este aceea că situația familiei respective era profund perturbată și are nevoie, la rândul său modificări pentru a putea menține câștigurile pacientului. Așa sa conturat ideea intervenției terapeutice asupra familiei. Terapia de familie pornește de la premisa că problema apărută la un membru al familiei („membrul-simptom” al familiei) prezent de fapt un semnal că ceva nu funcționează adecvat la întregul sistem.Cel mai adesea tulburările se manifestă unul sau mai mulți dintre copii (sub formă enurezisului, anorexiei, tulburărilor de comportament, ticurilor, balbismului etc.), deoarece aceștia sunt vârsta la care sunt în întregime dependenți de familie și de buna funcționare a sa, în genere, și a cuplului parental, în special. Dificultățile care pot fi abordate terapeutic se refera la:

• comunicarea deficitară

• crează unele alianțe între anumiți membri ai familiei care îi exclude pe ceilalți

• inversarea inadecvată a rolurilor în cadrul familiei (copii parentalizați sau adulți infantilizați) ș.a.